Inertie.Asa-mi port fiinta prin timp. O inertie ce amorteste si alieneaza. As vrea sa ma regasesc, sa fiu din nou foc, dans, zambet, forta si soare si vant...

Vreau sa fiu curcubeu pictat cu simtire si licoare de viata. De ce nu mai am puterea sa nasc zambet si caldura?...

Demult, tare demult, pictam fiinte cenusii in culori de fericire, desenam zambete pe chipuri ce uitasera lumina, imbratisam suflete dezbinate.

Acum mi-am pierdut paleta de culori,iar eu...eu am devenit la randu-mi o fiinta cenusie ce asteapta ca cineva sa o picteze in culori de Viata.

Unde esti, Mare Pictor? De ce nu ma mai vezi?

Ma misc prin spatiu si timp fara sa stiu de voi Simti caldura...culoare...iubire...

Si totusi as vrea sa fiu izvor de fericire, sa invalui cu dragoste...dar ce pacat ca e pustiu. Ce pacat ca nimeni nu mai crede in iubire...nobody loves noone...